Vindecă-te de violenţă
o acţiune a asociaţiei A.L.E.G.

Marţi, 9 decembrie, ora 14:00, în holul Teatrului pentru copii şi tineret „Gong” are loc vernisajul expoziţiei de pictură, şi fotografie cu titlul „Vindecă-te de violenţă”. Expoziţia îşi propune să ilustreze traseul interior de la traumă la vindecare, pe care o victimă a violenţei îl poate parcurge cu ajutorul nostru - al oamenilor cărora le pasă. În felul acesta victima devine o supravieţuitoare, iar şirul martorelor tăcute poate fi stopat. Fotografii: Robert Cziszer. Picturp: Catrinel Ioan. Recital de poezie: Ioana Frunzescu.

Atunci când ne-am gândit să facem o expoziţie de pictură şi fotografie pe tema violenţei împotriva femeii ne-am pus întrearea: cine ar vrea să vadă şi la o expoziţie ceea ce vede oricum prea brutal la televizor? Sugestii ale violenţei sunt peste tot. Aşa că am decis să vorbim prin această expoziţie despre vindecarea de violenţă şi să arătăm tocmai posibilitatea acestui traseu: de la traumă la vindecare. Este un mesaj pozitiv de care au nevoie mai ales oamenii care se confruntă cu violenţă repetată în viaţa lor intimă: poate exista un nou început. Acesta este şi rolul organizaţiei A.L.E.G., de a sprijini victimele violenţei pentru a găsi suficientă forţă interioară pentru a nu mai accepta violenţa. Dar în acelaşi timp noi toţi paticipăm la vindecarea de violenţă dacă refuzăm să o acceptăm şi stăm deoparte atunci când vedem acte de violenţă. Dacă arătăm că ne pasă. Numai vindecându-ne de nepăsare ne putem vindeca şi de violenţă.
Cred că fotografiile lui Robert pot trezi frumuseţea interioară a fiecăruia dintre noi. Pentru mine au fost o nespusă bucurie.

Nu uita verificarea tehnica ;)

Draga blogule, de curând am împlinit 30 de ani. Nu te speria că am să scriu acum despre cum simt că îmbătrânesc. Nu m-a apucat nici o criză existenţială chiar dacă mai în glumă mai în serios am regretat că s-a dus deja vârsta de douăzeci şi ceva… cu care mă obişnuisem aşa de bine. Unii prieteni au încercat să mă consoleze spunându-mi că 30 e vârsta înţelepciunii. Ha-ha, eu n-am simţit că mi s-a adăugat vreun cerc de înţelepciune în jurul minţii… poate lucrul astă se întâmplă doar la copaci.

Mie nu mi se pare că înţelepciunea are mare legătură cu vârsta. Când oamenii spun înţelepciune se referă de fapt la inteligenţa emoţională, nu la IQ (care n-are treabă cu anii): cum gestionezi ceea ce simţi, ce alegeri faci, cum relaţionezi cu ceilalţi etc. Ei bine, poţi să ajungi bătrân cu păr de nea fără să capeţi nici un dram de inteligenţă emoţională, mai ales dacă ai obiceiul să trăieşti afară din tine, adică fără să te observi pe tine însuţi. Aşa că încerc să mă observ şi să verific rotiţele dacă se învârt în direcţia în care vreau eu sau au luat-o razna fără mine. Iată nişte întrebări pe care le găsesc utile pentru VTP (verificare tehnică personală) la orice vârstă:

Cât de bine te înţelegi cu tine însuţi: îţi faci multe reproşuri sau eşti mulţumit cu părţile tale bune şi rele?
Faci mai mult ceea ce îţi place sau ceea ce trebuie?
Munca ta are sens dincolo de salariu – serveşte cuiva?
Relaţia în care te afli seamănă cu ceea ce îţi doreşti? Primeşti şi dai suficient ca să te simţi bine?
Câte din „lucrurile pe care ai vrea să ajungi să le faci vreodată” le-ai făcut deja? Ai grijă, nu ştii niciodată cât timp mai ai…
Dacă ar fi să schimbi de mâine un lucru la tine, care ar fi acela?
Dintre oamenii cu care te înconjori, câţi dintre ei merită să investeşti energie pentru că te reîncarcă pozitiv?
Dacă ai muri mâine, râmâne în urma ta ceva bun, cât de mic?

Mi-s dragi oamenii care ştiu să se bucure ca şi copiii, la orice vârstă, şi nu încetează niciodată să înveţe sau să încerce ceva nou. Cred că ăstă e secretul „spiritului tânăr”. Bâtrâneţea, cu alte cuvinte, se poate instala la orice vârstă dacă laşi rotiţele sufetului să se ruginească.

Vacanta in centrul Europei

Vacanta de anul asta m-a purtat de la Viena la Praga, traseu ales cum nu se poate mai bine, caci intre cele doua capitale din centrul Europei sunt legaturi istorice directe. Viena a devenit in ultimii doi ani orasul meu de suflet. Mi-e draga pentru aerul ei nobil si post-modern in acelasi timp. Dintre locurile mele preferate: Museum Quartier, casele lui Hundertwasser si Canalul Dunarii cu terase de lemn si grafitti de calitate.

Praga insa a fost o mare supriza. Un oras desprins din basmele romantice, cu turnuri sumbre, ceasuri astrologice, fatade tapetate cu picturi migaloase si multa multa verdeata. Si Viltava cea frumos curgatoare care desparte Orasul Vechi si Cartierul Evreiesc de dealul Hradkany cu castelul si bisericile si gradinile sale regale. Cine n-a vazut Praga sa o faca, dar sa nu se astepte la o vacanta ieftina. Praga e ultra-expensive: n-o recomand pentru shopping! In zona turistica absolut totul costa: de la intrarea in orice biserica pana la intrarea la toaleta! Ce-i drept, merita: e un model de curatenie si buna organizare.

Ghandi – bărbatul care şi-a cultivat feminitatea

Am descoperit de curând legătura între Ghandi şi gender issues, pasiunea mea. Mi s-a părut extrem de interesant ce am aflat, chiar dacă nu îi îmbrăţişez întru totul opiniile. Este însă frumos crezul lui şi uimitor mai ales cât de intens l-a trăit. Singtagma “cu trup şi suflet” i se potriveşte literalmente.

Ghandi a înţeles că perfecţiunea vine din îmbinarea femininului cu masculinul, îmbinare posibilă nu doar prin doi oameni, ci şi în interiorul fiecărui om. Fiecare om le are pe amândouă, dar în proporţii diferite. Ghandi a ales să devină un om mai bun dezvoltându-şi în mod conştient latura feminină, aşa cum a înţeles-o el. Mai mult, în istoria lumii, Ghandi este probabil singurul politician bărbat care a făcut din feminitate o strategie politică. Ghandi a văzut în încorporarea calităţilor feminine soluţia eliberării şi schimbării naţiunii indiene – preluând din ele principiul non-violenţei şi rezistenţei pasive. Nu întâmplător am spus “în-corporare”: el chiar şi-a folosit corpul pentru a-şi ilustra crezul. Pe do parte, a devenit asemenea săracilor: întors de la studii din occdient, s-a dezbrăcat de costum şi şi-a promovat politica la bustul gol, şocând nu doar vestul, ci şi indienii din clasa de sus, din care provenea. Pe de altă parte, şi-a pus frâu masculinităţii silindu-se să trăiască în abstinenţă sexuală, pentru că vedea în actul sexual masculin un act de cucerire şi expansiune. Dar în loc să se izoleze de femei, aşa cum fac călugării care leagă feminitatea de ispită şi de slăbiciune, el s-a înconjurat de femei, oricât de greu i-a fost să păşească pe această “lamă tăioasă” a abstinenţei impuse.

Ghandi despre violenţa domestică

Un interesant fapt biografic: prima sa relaţie cu o femeie a fost una conservatoare. La 13 ani când s-a căsătorit cu Kasturba a intrat în rolul soţului dominant, singurul posibil de conceput în tradiţia indiană de până atunci. A avut însă parte de o soţie care i-a ţinut piept, într-un mod pe care l-a interpretat întâi ca încăpăţânare, iar apoi l-a înţeles drept curaj moral. După cum mărturiseşte Ghandi, atunci când i-a provocat suferinţă fizică soţiei lui, ea i-a strigat: “N-ai deloc ruşine? Chiar trebuie să uiţi de tine într-aşa măsură?” Iată ce scria mai târziu Ghandi despre violenţa împotriva femeii:

"Of all the evils for which man has made himself responsible, none is so degrading, so shocking or so brutal as his abuse of the better half of humanity - to me, the female sex, not the weaker sex. It is the nobler of the two, for it is even today the embodiment of sacrifice, silent suffering, humility, faith and knowledge."

Cred că mai multe organizaţii ar putea să-I folosească imaginea, atât în educarea femeilor, cât şi în educarea bărbaţilor - mai puţin partea cu abstinenţa, desigur !!!

Dragoste cu cantec

Dragostea e un lucru fragil
Usor de ciobit, greu de lipit.
Ar fi de dorit
S-o tratezi mai gentil.

Dragostea e un lucru ciudat
Cei care l-au fabricat
Au uitat
Sa includa si instructiuni:
Cum se monteaza,
Ce o jeneaza,
Cand deraiaza
De-unde-o aduni.

Dragostea-i un lucru nou:
Chiar daca l-ai mai purtat,
Uite ca tot ai uitat
Ce sa nu faci din nou.

Dragostea e un lucru solid
E plasa de siguranta
Si sursa ta de balanta
Cand dai din aripi in vid.

Dragostea miroase a alge,
A ace de brad si a dalba.
E urma lasata in iarba,
E sufletul care-ntelege.

Dragostea nu e lucru
N-o ai la buzunar
Sub fermoar
Deci nu te culca pe-o ureche.
Canta-i cu soapte
In fiece noapte
Fructele-i coapte
Sunt far’ de pereche.

GEOCACHING

Deunăzi i-am avut din nou la Sibiu pe experţii cehi din proiectul nostru, pe teme de biodiversitate. La o cină relaxată, după ce-am început să sorbim din bericioaice, cel mai tânăr dintre ei începe să ne povestească aventura lor prin Sibiu din dupămasa respectivă. „Am căutat comori prin oraş”. „Şi ce comori aţi văzut?” îi întreb. „Păi să vezi: e vorba de nişte recipiente din plastic speciale, ascunse prin întreaga lume”. Hah? M-am încruntat nedumerită şi mi-a trecut prin cap că o să înceapă o discuţie despre depozitarea deşeurilor. Amica me Inge, austriacă şi mai pe fază, îşi dă însă repede seama ca e vorba de un „game community”. Va sa zică Jiri al nostru, botanistul cel serios şi cu barbă se ţine de şotii în timpul liber. Bravo lui, ce mi-ar plăcea să-l aud şi pe tata că se joacă cu GPS-ul.
Da, pentru jocul acesta iţi trebuie un GPS, cu care să reperezi după nişte coordonate date „the hidden cache” – comoara, adică o cutiuţă în care laşi dovada că ai fost acolo şi o pui frumos la loc să se bucure şi alţii de descoperire. E de fapt un joc global: oameni şi organizaţii din întreaga lume se ocupă de plantarea comorilor în diverse ţări şi prin tot felul de locaţii. Şi când plantează comorile mai fac şi câte o acţiune de strângere de deşeuri (din păcate în multe locuri din lume trebuie să dai întâi la o parte gunoaiele!) La Sibiu una se găseşte în Piaţa Mică, una în Parcul Sub Arini, iar alta undeva la Cristian în biserica veche. Dacă aveţi chef de aventură căutaţi aici: www.geocaching.com

Sub solzii Bucurestilor

Nu stiu nici un român care să afirme că îi place Bucureştiul. Nici măcar bucureşteni. De fapt e un oraş care îţi provoacă sentimente contradictorii. E ca un om urât care are ici colo câte o trăsătură surprinzătoare pe care ai putea-o iubi. Uite, duminica trecută am fost la Cărtureşti, unde intri ca într-o altă dimensiune, plină de fermec, de calm şi de arome. Ai acolo aroma cărţilor – fiecare în parte o probă de sol dintr-un anume colţişor de suflet al lumii; aromele muzicilor bune şi proaspete şi aromele la propriu: de ceaiuri chinezeşti şi japoneze. În mijocul acestor miasme de sub tavanele frumos sculptate te poţi refugia de tot ce te zgârie afară printre solzii oraşului

Sau poţi fugi în burta neagră a unui cinematograf. Am văzut de curând Sibiul pe ecran în Bucureşti. Era în “Cocoşul decapitat” – filmul recent turnat după cartea lui Eginald Schlattner, preotul luteran de la Roşia. Mi-a spus cineva un lucru frumos despre cinema: ca mirajul acestui mediu constă în faptul că oamenii uită timp de 2 ore că şed pe un scaun în intuneric. Iata un bun criteriu pentru filme. Pe mine “Cocoşul decapitat” m-a prins aşa cum trebuie să te prindă un film bun: n-am mai simţit decât căldura mâinilor dragului meu ce împărtăşeau bucuria de-a recunoaşte străzi şi curţi vechi din oraşul meu.

De fapt despre viata

Am descoperit o frumoasa poetessa poloneza. A castigat si un premiu Nobel, in '96. Imi place cum scrie despre moarte, scriind de fapt despre viata.

"On Death, Withought Exaggeration
Wislawa Szymborska

…
There's no life that couldn't be immortal
if only for a moment.

Death
always arrives by that very moment too late.

In vain it tugs
at the knobof the invisible door.
As far as you've come
can't be undone."

Dialogul meu zilnic cu mine

Mai ţii minte corola de minuni a lumii?
Nu, nu cea care ţi-a picat la bac.
O mai zăreşti din când în când?
Dacă nu, e cazul să faci ceva MINUNAT
Azi. Că mâine s-ar putea să fie mai rău.